Curat și eficient: pentru o mobilitate sustenabilă
Managementul sustenabilității înseamnă mult mai mult decât mobilitate electrică cu conștientizare climatică. De aceea ne stabilim pentru întregul lanț valoric obiective ambițioase și investim într-o abordare unitară. Aceasta include o utilizare eficientă și prudentă a resurselor, trecerea la procese neutre climatic în întreaga companie, utilizarea de curent electric ecologic și materiale reciclate, produse inteligente pentru orașe și zona rurală, soluții de mobilitate sustenabile pentru clienți privați și comerciali, responsabilitate față de angajatele și angajații noștri, precum și față de societate.
În conformitate cu tradiția noastră de lungă durată, de a gândi transport mereu cu un pas mai departe, lucrăm intens la alte soluții pentru o trecere simplă și sigură la mobilitatea electrică. Obiectivul este să simplificăm viața cotidiană a clienților noștri. În acest sens, mobilitatea nu trebuie să fie numai electrizantă, ci și mai curată și mai eficientă - și asta în mod sustenabil. Noi, Concernul Volkswagen, ne asumăm răspunderea și ne aducem contribuția pentru generațiile viitoare. Pentru aceasta, vom structura, printre altele, traficul tot mai intens de mărfuri și servicii mai eficient și mai conștient ecologic - și îl vom electrifica, oriunde acest lucru va fi posibil.
Sustenabil: de la extracția materiilor prime până la reciclare
Pe drumul spre o amprentă de CO2mai mică, fiecare pas contează. De aceea am convertit toate procesele, în măsura în care acest lucru a fost posibil, la neutralitate din punct de vedere al CO2- de la extracția materiilor prime până la livrarea autovehiculului. Prin Codul de conduită ne obligăm în plus contractual furnizorii la respectarea unor standarde de mediu și sociale înalte. Acestea includ de asemenea trecerea succesivă a proceselor de producție la energii regenerabile. Pentru ca dumneavoastră nu numai să circulați conștient climatic în modelele noastre electrice, vă oferim în plus și servicii sustenabile. Pentru a putea încărca acasă în mod confortabil, beneficiați, dacă doriți, prin ID. Charger1 de o stație de încărcare la domiciliu inteligentă, performantă. Modelele "Connect" și "Pro" se pot conecta la internet și pot fi comandate în plus de la distanță prin aplicație. În plus, promovăm extinderea infrastructurii de încărcare prin participarea noastră la rețeaua de încărcare rapidă IONITY. Astfel ajutăm la a face tranziția la mobilitatea electrică mai atrăgătoare și le putem oferi clienților noștri, datorită serviciilor complete ale Concernului Volkswagen, aproape totul comod, dintr-o singură sursă.
Căci până la urmă, și procesele ulterioare contribuie la a face sistemul mai sustenabil. Aici sunt incluse așa numitele aplicații Second Life, în cadrul cărora utilizăm bateriile, după viața lor în autovehicul, de exemplu drept acumulatori de curent. În paralel ne dorim să reciclăm o mare parte dintre materiile prime la valorificare. Astfel, în instalațiile noastre pilot din fabrica din Salzgitter, deja din prezent 97 la sută din materiile prime ale bateriei, precum nichel, cupru și litiu pot fi recuperate.
O a doua viață pentru acumulatorii uzați
Indiferent că este vorba despre accelerare, numărul și tipul proceselor de încărcare (CA/CC) sau de trecerea de la vară la iarnă: acumulatorii din autovehiculele electrice funcționează în condiții extreme. Acești factori provocatori le influențează durata de viață. De-a lungul timpului, acest lucru devine observabil inevitabil prin scăderi ale autonomiei, ale accelerării și capacității de încărcare a autovehiculului. Însă acumulatorii vechi nu ajung la gunoi. Dimpotrivă: aceștia pot contribui semnificativ la a face strategia noastră unitară și mai sustenabilă.
Căci după utilizarea în autovehiculele electrice, capacitarea bateriilor mai este mai mult decât suficientă pentru a le face din nou utilizabile și a le dărui o nouă viață profesională. De asemenea, materiile prime valoroase ale acumulatorilor pot fi recuperate și reutilizate prin reciclare. De aceea, Concernul Volkswagen urmărește diferite abordări pentru alte posibilități de utilizare a bateriilor după prima lor folosire - de la aplicații Second Life, la Remanufacturing și până la revalorificare.
Pur și simplu electrizantă:
bateria litiu-ion
O celulă de baterie litiu-ion este alcătuită întotdeauna din patru componente: anod, catod, separator și electrolit. La încărcare, ionii de litiu circulă de la un catod la anod și sunt stocați acolo. Energia electrică din rețeaua de curent este transformată în energie chimică. În procesul de descărcare - de exemplu pentru acționarea motorului electric - lucrurile funcționează exact invers: ionii de litiu circul acum de la anod înapoi la catod și transformă energia chimică din nou în energie electrică.
Pentru producerea de celule de baterii litiu-ion sunt necesare cinci materii prime principale: pentru catod este vorba despre un aliaj din cobalt, nichel și mangan (pentru a stoca purtătorul de sarcină litiu prin structura lor), grafit pentru anod și, bineînțeles litiu, care este conținut în electrolit.
1 Anod2 Catod 3 Separator 4 Electrolit5 Încărcare6 Descărcare
Procurarea resurselor, provocări și măsuri ale Concernului Volkswagen
Pentru producția de autovehicule sunt necesare materii prime a căror exploatare în principiu reprezintă o intervenție asupra unor ecosisteme existent - în combinație cu efecte pentru oameni și mediu. Suntem conștienți de aceste aspecte. De aceea i-am obligat pe furnizorii noștri direcți contractual la standarde de mediu și sociale înalte prin intermediul unui Cod de conduită, pentru a exclude, printre altele, încălcări ale drepturilor omului în lanțurile lor de aprovizionare. Ce măsuri concrete luăm în acest sens, cum procedăm la procurarea resurselor și ce provocări trebuie depășite am rezumat aici pentru dumneavoastră .